Hirotonie de diacon pentru Catedrala ortodoxă română din Vârșeț, Serbia

Un articol de: Diac. Răzvan Fibișan - 31 Martie 2021

La praznicul Bunei Vestiri, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a fost în mijlocul credincioșilor din Parohia Sânandrei Colonie, Protopopiatul Timișoara II, județul Timiș. Aici, în biserica cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” a săvârșit Sfânta Liturghie unită cu Vecernia, potrivit rânduielii bisericești.

În cadrul slujbei, Înaltprea­sfinția Sa l-a hirotonit întru diacon pe Eugen Cinc, doctor în muzică, profesor la Facultatea de Muzică din Timi­șoara și Vârșeț și dirijorul corului bisericesc din Vârșeț, Serbia.
După otpustul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Banatului a rostit un cuvânt de învățătură despre viața Maicii Domnului.