Hirotonie de episcopi în Patriarhia Antiohiei
Preafericitul Ignatie, Patriarhul Antiohiei, înconjurat de membrii Sfântului Sinod al Patriarhiei de Antiohia, a hirotonit trei noi ierarhi în Biserica Născătoarei de Dumnezeu din oraşul Damasc, informează romfea.gr. Ierarhii hirotoniţi, Preasfinţitul Nikolaos Vaalaki, Preasfinţitul Isaac Varakat şi Preasfinţitul Ignatios Shamans, fac parte dintr-o listă de 12 episcopi aleşi de Sinodul Patriarhiei din Antiohia anul acesta. Patriarhul Ignatie al Antiohiei a arătat în cuvântul rostit în cadrul Sfintei Liturghii că ierarhii hirotoniţi sunt chemaţi să păstorească şi să slujească turma de credincioşi ai lui Hristos, după chipul Păstorului cel Bun, care a spus despre Sine că a venit să-i slujească pe oameni, nu să I se slujească Lui. După Sfânta Liturghie, noii arhierei au fost întâmpinaţi de credincioşii Patriarhiei şi au primit felicitări în Sala "Tronului". Episcopii Nikolaos Vaalaki şi Isaac Barakat vor sluji la sediul Patriarhiei din Damasc, iar Preasfinţitul Ignatios Shamans va sluji în Eparhia Patriarhiei Antiohiei din Mexic. (M. Nedelcu)