Hirotonie de preot la Mănăstirea Maglavit

Un articol de: Pr. Teodor Marcu - 11 Mai 2024

Mănăstirea Maglavit, județul Dolj, și-a prăznuit al doilea hram, „Izvorul Tămăduirii”, vineri, 10 mai. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în foișorul din curtea mănăstirii de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu părintele protoiereu Cătălin Neacșu și un sobor de preoți și diaconi. În cadrul sfintei slujbe, diaconul Chircu Dănuț Gabriel a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Viișoara, din Protoieria Craiova Sud, județul Dolj.

În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Irineu a vorbit despre lucrarea Maicii Domnului, ca izvor dătător de viață: „Domnul ne întărește și ne împărtășește din energia dumnezeiască, din harul dumnezeiesc, care se revarsă în Biserică prin Sfintele Taine. Prin aceste canale sfinte noi suntem permanent în legătură cu Tatăl cel ceresc și ne considerăm copii ai Săi. De aceea, era de trebuință ca în această zi de vineri să serbăm Izvorul Tămăduirii. Dacă atunci, în Vinerea Patimilor serbăm răscumpărarea noastră din robia celui rău și vindecarea noastră, astăzi avem în fața noastră pe Prea­sfânta Născătoare de Dumnezeu, izvorul dătător de viață, aceea care a dat din trupul ei trup Mântuitorului Iisus Hristos”.

În Mănăstirea Maglavit este rânduită viață monahală de maici, sub stăreția maicii stavrofore Maria Mărgineanu. La hramul mănăstirii au fost prezente oficialitățile locale, dar și credincioși veniți din zonă sau chiar din țară. Imediat după Sfânta Liturghie a fost organizată și procesiunea anuală către poiana de lângă mănăstire unde s-a săvârșit slujba Sfințirii apei.