Hirotonie întru diacon la Mănăstirea Fâstâci

Data: 09 Decembrie 2020

Duminică, 6 decembrie 2020, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Fâstâci, Protopopiatul Vaslui, cu prilejul hramului acestui sfânt așezământ, informează Biroul de presă al eparhiei. Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă.

În omilia rostită cu acest prilej, Prea­sfinţitul Părinte Episcop Ignatie a explicat fragmentul evanghelic al vindecării femeii gârbove, vorbind despre păcatul formalismului, care anesteziază orice formă de iubire de semeni: „Dumnezeu ne-a creat ca să ducem o viață verticală din punct de vedere moral. Însăși poziția corpului nostru este cea care ne încredin­țează că Domnul ne-a creat să ducem o viață verticală din punct de vedere duhovnicesc. Păcatul ne orizontalizează, ne apleacă, ne face să avem ochii minții și ai inimii aplecați spre pământ”.

Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei pre­zenți să caute profunzimea și autenticitatea credinței. Totodată, a vorbit despre sursa reală a blândeții ce l-a caracterizat pe Sfântul Ierarh Nicolae: „Blândețea Sfântului Nicolae nu este o formă de apatie, de calmitate de natură psihologică. Este mult mai mult decât atât. Sfântul Ioan Scărarul ne spune că omul blând este «cel care rămâne nemișcat (nu-l afectează) ­atât ­atunci ­când este lăudat, cât și atunci când este ocărât, dispre­țuit». Nu-l afectează nici atunci când este lăudat, mândrindu-se, crezând că este pe o culme, și nici nu se lasă prins în stări de deznădejde când cineva îl dispre­țu­iește sau îl calomniază. Aceasta înseamnă starea de noblețe, pe care a avut-o, la modul cel mai autentic, Sfântul Nicolae. El nu era prins și afectat de păcatul ritualismului. Să nu zăbovim numai asupra formei exterioare a credinței. Să mergem întotdeauna înspre ceea ce ține de profunzimea și autenticitatea ei”.

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Părinte Episcop Ignatie l-a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Florin Croitoru.

În semn de prețuire pentru activitatea desfășurată în calitate de stareță a Mănăstirii Fâstâci, Preasfinția Sa a hirotesit-o întru stavroforă pe monahia Parascheva Chelaru.

La final, Preasfinţia Sa a împărțit dulciuri copiilor prezenți la Sfânta ­Liturghie.