Hirotonie întru preot în Episcopia Caransebeșului

Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 25 Octombrie 2018

Marți, 23 octombrie, Prea­sfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului și Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop l-a hirotonit în treapta preoției pe părintele ierodiacon Filotei Gherman pentru a fi numit stareț începând cu data de 1 noiembrie, la Schitul Bogâltin din județul Caraș-Severin. Părintele Filotei a absolvit Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, iar apoi Secția de Teologie Didactică. A fost paraclisier și cântăreț la Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș, iar după aceea a mers ca și viețuitor la Mănăstirea Poiana Brașov.

„Părintele Filotei a simțit de mic copil chemarea spre viața monahală, iar după câțiva ani petrecuți în Arhiepiscopia Sibiului, la Mănăstirea Poiana Brașov, iată că se întoarce în episcopia noastră, pentru că sfinția sa s-a născut în Țara Almăjului, la Lăpușnicu Mare. Va sluji la schitul ocrotit de Sfinții Apostoli Petru și Pavel de la Bogâltin pentru că era nevoie de viețuitori acolo, deoarece schitul a fost de maici, iar ele au plecat la alte mănăstiri. Nu avem prea multe mănăstiri în Banat, dar cele pe care le avem sunt frumoase, iar la Schitul Bogâltin locul este binecuvântat, este un loc ales și sihăstresc, unde vin mulți credincioși și pelerini”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian la finalul Sfintei Liturghii.

Părintele Episcop Lucian a subliniat și faptul că „în aceste vremuri complicate este bine să întărim nu numai parohiile, ci și mănăstirile din cuprinsul episcopiei noastre. De aceea astăzi, în acest an rânduit de Sfântul Sinod al Bisericii noastre ca Anul unității de credință și de neam, am ales să slujim Sfânta Liturghie împreună cu frații slujitori și să mărturisim împreună această unitate”, a adăugat ierarhul.

Schitul Bogâltin a izvorât din dorinţa credincioşilor de a avea locaş binecuvântat în preajma munţilor Cornerevei, unde călugării să se roage neîncetat pentru lume.