Hirotonie întru preot la Catedrala Mitropolitană din Iaşi
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Sfânta Liturghie pe esplanada Catedralei Mitropolitane din Iași. În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit un preot.
Credincioșii ieșeni au participat duminică la Sfânta Liturghie, oficiată pe esplanada catedralei, respectând distanța și măsurile speciale recomandate. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de cântăreții Catedralei Mitropolitane.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a afirmat că omul care dobândește gândul lui Hristos se leapădă de sine și își poartă crucea: „Gândul lui Hristos înseamnă a dobândi prin rugăciune darul discernământului, să știi foarte clar ce este întuneric și ce este lumină, ce este frumos și ce este urât, ce este bine și ce este rău, iar acest dar al discernământului este cu atât mai necesar astăzi când avem atâta haos, atâta derută și atâta confuzie care încearcă pe atâtea căi să acapareze lăuntrul nostru. Ca să folosim un exemplu, gândul lui Hristos se arată în taina familiei, elementul cel mai prețios și cel mai atacat în zilele noastre. Să știi foarte clar în viziunea ta despre tine și despre lume că familia nu poate fi formată decât de un bărbat, o femeie și pruncii lor. A fi purtat de duhurile acestei lumi, a fi vrăjit de sirenele care se arată în atâtea feluri, acest lucru se manifestă atunci când omul consideră Biserica și învățătura ei ca fiind depășite, învechite. Omul care nu luptă pentru apărarea sacralității și demnității vieții umane o întinează prin avort, prin sinucidere asistată și prin alte lucruri. Omul care luptă să dobândească mintea lui Hristos, gândul lui Hristos și în același timp se străduiește să nu se supună logicii acestei lumi, acest om se leapădă de sine, își poartă crucea și Dumnezeu este prezent în el”.
La momentul cuvenit din Dumnezeiasca Liturghie, diaconul Daniel-Vasile Braiș a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Dragova, Protopopiatul Roznov, județul Neamț.