Hirotonie la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște
Sâmbătă, 27 februarie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu această ocazie, în prezența credincioșilor prezenți, l-a hirotonit întru preot pe diaconul Marius Cosmin Cătălina, pe seama Parohiei Burduca, Protoieria Găești, județul Dâmbovița.
În cuvântul său, Arhiepiscopul Târgoviștei a vorbit despre specificul perioadei liturgice a Triodului, arătând că pocăința reprezintă o necesitate fundamentală pentru viața spirituală a fiecărui credincios, ea deschizându-ne ușile Raiului și contribuind la înnoirea din temelii a civilizației noastre creștine, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.