Hirotonie la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște. Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Ionel Mutu, pe seama Parohiei Glogoveanu, județul Dâmbovița, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Ierarhul a vorbit în cuvântul său despre importanța pe care o are întâlnirea înnoitoare dintre vameșul Zaheu și Mântuitorul Hristos pentru educația și identitatea noastră creștină în contemporaneitate. Psihologul și Pedagogul prin excelență, cunoscând nevoia de convertire a lui Zaheu, dar și superficialitatea cu care era judecat de către contemporanii săi, Domnul ne oferă o extraordinară lecție de a nu-i judeca niciodată greșit și superficial pe cei de lângă noi, a explicat Înaltpreasfinția Sa.