Hirotonie la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște

Data: 21 Iulie 2025

Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgo­viștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit vineri, 18 iulie, Sfânta Liturghie în Catedrala Arhi­episcopală din Târgoviște.

În cadrul sfintei slujbe, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Marian-Renuț Țigănilă, absolvent de licență și master al Facultăţii de Teologie și Științele Educației din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, pe seama Parohiei Socetu, Protoieria Târgoviște Sud, județul Dâmbovița.

În cuvântul de învățătură, Înalt­preasfinția Sa a subliniat rolul esențial al credinței în lumea de astăzi, evidențiind principalele provocări cu care se confruntă clerul în misiunea pastorală contemporană. A accentuat necesitatea aprofundării vieții spirituale parohiale și a consolidării educației religioase, în special în rândul tinerilor, pentru a le oferi repere morale sigure, într-o societate aflată în căutarea sensului și care se confruntă cu numeroase provocări, ne-a transmis Biroul de presă al Arhi­episcopiei Târgoviștei.