Hirotonie la paraclisul Centrului eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Data: 09 Ianuarie 2020

De Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, marți, 7 ianuarie, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului eparhial de la Roma.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a vorbit despre personalitatea Sfântului Ioan Botezătorul: „Sfântul Ioan Botezătorul îi îndemna pe oameni să se pregătească pentru a-L întâmpina pe Domnul, de fiecare dată amintind că vine Cel Căruia el nu era vrednic nici măcar să-I desfacă încălțămintea. La această atitudine de smerenie să medităm, luând aminte ca și noi să micșorăm mândria, egoismul, ca Domnul să crească și mai mult în inimile noastre”.

La momentul rânduit din timpul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit hirotonia întru diacon a teologului Ioan Botea, pe seama paraclisului de la Centrul eparhial de la Roma. Preasfinția Sa l-a îndemnat pe noul hirotonit să-și asume cu multă maturitate duhovnicească noua slujire încredințată, având grijă ca să pună în practică tot ceea ce a deprins în anii de ucenicie petrecuți până acum în Biserică.

La final, ierarhul a adresat credincioșilor urări de bine pentru noul an care a început și celor care îl au ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Botezătorul, se arată pe site-ul episco­pia-italiei.com.