Hirotonie și instalare de preot paroh în Episcopia Hușilor

Data: 12 Iulie 2021

Duminică, 11 iulie 2021, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Unțești, Protopopiatul Bârlad. Cu acest prilej, ierarhul l-a hirotonit și l-a instalat pe noul paroh al acestei comunități. Din soborul slujitorilor au făcut parte părintele consilier eparhial Ciprian Aurelian Tacu și părintele protopop Vasile Lăiu.

În omilia rostită după citirea pasajului evanghelic, Preasfinția Sa a vorbit despre echilibrul pe care Domnul Hristos ne îndeamnă să îl avem între cele ce țin de lumea materială și cele care țin de lumea spirituală: „Domnul nu pune în opoziție morala cu economia. Este absolut legitim ca atunci când suntem într-o situație-limită din punct de vedere material, când nu avem pâinea cea de toate zilele sau hainele cu care să ne îmbrăcăm, să  fim preocupați de aceste lucruri. Hristos ne spune, la modul cât se poate de exact, cum să ne raportăm la lumea materială, la tot ceea ce ține de hrană și îmbrăcăminte, care sunt elementele esențiale ale vieții unui om. Hristos ne învață să nu ne panicăm, să nu ne lăsăm măcinați de grijile vieții, care sunt niște «tic-tac-uri» ce împovărează sufletul și ne fură liniștea.

Cu cât vom fi mai atașați, mai îndrăgostiți - la modul idolatru - de tot ceea ce ține de lumea materială, de hrană și îmbrăcăminte, cu atât se instaurează în suflet neliniștea, tulburarea și frământarea. Cu cât vom fi mai detașați, lăsând lucrurile să decurgă în firescul lor, cu atât vom avea mai multă liniște”.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie l-a hirotonit întru preot pe diaconul Ionel Genete, pe seama Parohiei Unțești.

La finalul slujbei, ierarhul Hușilor a înmânat părintelui Ionel Genete Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii, instalându-l astfel în slujirea de paroh al acestei comunități.