Hirotonie şi sfinţiri în Mitropolia Banatului
În Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica Parohiei Orțișoara, Protopopiatul Timișoara I, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a liturghisit în Parohia Petriș, Protopopiatul Lipova, iar Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a resfințit biserica Parohiei Gherteniş din Protopopiatul Reşiţa.
Comunitatea parohială din Orțișoara, Protopopiatul Timișoara I, a avut parte în Duminica a 21-a după Rusalii de o zi memorabilă pentru istoria acestei parohii, întrucât credincioşii au participat la hirotonia noului lor păstor duhovnicesc. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a săvârșit în Biserica „Adormirii Maicii Domnului” din localitate, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Sfânta Liturghie. Din sobor au făcut parte părintele Ionel Popescu, vicar eparhial, părintele Marius Sfercoci, inspector bisericesc, părintele protopop Ioan Bude, Protopopiatul Timișoara I, părintele Ioan Sâtea, fostul preot paroh, și părintele Ioan Mura, tatăl noului preot hirotonit. În cadrul slujbei, diac. prof. dr. Ionuț Mura a fost hirotonit preot. După otpustul Dumnezeieștii Liturghii, Mitropolitul Banatului a rostit un cuvânt de învățătură referitor la pericopa evanghelică duminicală, explicând Pilda semănătorului.
Biserica parohiei a fost construită în anul 1972, iar fostul preot paroh Ioan Sâtea a păstorit această comunitate vreme de 41 de ani.
În aceeaşi zi, la Mănăstirea Timișeni-Șag a avut loc un concert de muzică psaltică, susținut de Grupul psaltic „Psaltis” al Mănăstirii Antim din București și Grupul psaltic „Sfântul Ierarh Iosif” din Timișoara. Invitatul special a fost Konstantinos Anghelidis, profesor de muzică psaltică la Şcoala de Muzică Bizantină a Arhiepiscopiei Atenei și dirijorul corului de muzică bizantină „Tropos”. La acest program religios-muzical au participat obștea mănăstirii, precum și mulți credincioși timișoreni. Moderatorul evenimentului muzical a fost părintele arhimandrit Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Timișoarei.
Liturghie arhierească și binecuvântare de lucrări în Parohia Petriș
În aceeaşi duminică, a 21-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Petriș, Protopopiatul Lipova, la invitaţia preotului paroh Ștefan Dimitriu şi a credincioşilor parohiei. Chiriarhul a binecuvântat şi resfinţit noile lucrări de construcţie efectuate la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitate. Înaltpreasfinţia Sa a fost întâmpinat în faţa bisericii de părintele protopop Ioan Jidoi, care a rostit şi cuvântul de bun-venit, de preotul paroh şi alți preoți din protoierie, precum și de numeroşi credincioşi din parohie. Ierarhul a sfințit icoanele din mozaic ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel de pe fațada bisericii, realizate de pictorul prof. Dorin Grecu de la Facultatea de Artă Sacră din Pitești, foișorul pentru parastase, noul mobilier, tronul arhieresc și cel al Maicii Domnului (din 1902) – cele din urmă restaurate. Printre lucrările recente se mai numără noile uși ale locașului şi pictura pe sticlă de la ferestre. După aceasta, chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți.
Cuvântul de învăţătură al ierarhului a fost intitlulat „Roada învățăturii sfinte”, referindu-se la multiplele lucrări de înnoire și înfrumusețare ale bisericii parohiale care dovedesc rodirea bogată a sufletelor credincioase asemenea pământului bun din Parabola semănătorului, îndemn pentru toți la împlinirea cuvântului lui Dumnezeu. „Cinstirea sfintelor icoane este de asemenea lămuritoare în acest sens prin executarea aici a icoanelor în mozaic, sfințite în acest cadru”, a amintit Înaltpreasfințitul Părinte Timotei. Răspunsurile liturgice au fost interpretate de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad.
La finalul sfintei slujbe, Înaltpreasfinția Sa a hirotesit întru iconom stavrofor pe preotul paroh Ștefan Dimitriu ca apreciere şi meritată răsplată pentru activitatea pastoral-misionară pe care o desfăşoară în această parohie. Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a acordat diplome de mulțumire credincioșilor Mărioara Abrudeanu și Aurel Bedread pentru sprijinirea lucrărilor la biserică.
Binecuvântare de lucrări în Parohia Ostrov
În după-amiaza aceleiaşi zile, Arhiepiscopul Aradului, însoțit de protopopul Lipovei, pr. Ioan Jidoi și arhid. Tiberiu Ardelean, inspector bisericesc, a poposit în Parohia Ostrov din Protopopiatul Lipova, unde a binecuvântat lucrările de înfrumusețare efectuate la biserica din sat, precum și noile obiecte de cult achiziționate prin grija părintelui paroh Eugen Volungan. În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a săvârşit în biserica parohială închinată „Sfintei Cuvioase Parascheva” slujba Vecerniei, la sfârşitul căreia a adresat un cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi în număr mare despre „Cinstire și dobândire”, menţionând hramul bisericii parohiale și binecuvântarea lucrărilor efectuate recent, ca un dar din partea Sfintei Parascheva. La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa i-a oferit părintelui paroh Eugen Volungat distincția de iconom stavrofor, ca semn de apreciere pentru lucrarea misionar-duhovnicească depusă în această parohie timp de 42 de ani.
Resfințirea Bisericii din Gherteniș
În Duminica a 21-a după Rusalii la Parohia Gherteniş din Protopopiatul Reşiţa a fost zi de mare sărbătoare. Munca părintelui paroh şi a bunilor săi credincioşi a fost răsplătită după ce în ultima perioadă au înfrumusețat locaşul lui Dumnezeu. Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a venit în mijlocul lor şi a sfinţit Biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Cu această ocazie, părintele Daniel Crecan a fost hirotesit de către Preasfinţitul Părinte Lucian în treapta de iconom-stavrofor.
În continuare, Părintele Episcop a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă au fost prezenţi foarte mulţi credincioşi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, precum şi tineri îmbrăcaţi în costume populare. La final, Preasfinţitul Părinte Lucian le-a oferit tuturor celor care s-au implicat în procesul de renovare a bisericii Diploma de excelenţă „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca”.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioșilor, ierarhul de la Caransebeș și-a exprimat mulțumirea și recunoștința față de lucrarea desfășurată în mijlocul comunității parohiale din Gherteniș: „Am fost cu bucurie alături de părintele și de credincioșii din Gherteniș, deoarece în ultima perioadă s-au făcut foarte multe lucrări la Sfântul Altar, Sfânta Masă fiind placată cu marmură, dar și la exterior, unde au fost aduse îmbunătățiri. Suntem în anul omagial al sfintelor icoane și ne-am bucurat să vedem cum biserica de aici este împodobită în exterior cu 5 icoane din mozaic. Am venit să resfințim sfântul locaș din Gherteniș după 100 de ani de când l-a târnosit vrednicul de pomenire Patriarh al României Miron Cristea, pe când era Episcop al Caransebeșului”.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Gherteniş a fost construită în anul 1824 în stil baroc vienez din piatră și cărămidă. A fost târnosită cu 100 de ani în urmă, în data de 15 august 1917, de către Episcopul Miron Cristea.