Hirotonii la Catedrala Arhiepiscopală din Roman
Marți, 2 august 2022, în cea de-a doua zi a Postului Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Roman.
La momentul specific din Liturghie, diaconul Răzvan Cosmin Teriș a fost hirotonit în treapta de preot pe seama Mănăstirii Măgura Ocnei, iar teologul Marian Burniche a fost hirotonit întru diacon pe seama Mănăstirii Slănic Moldova, ambele mănăstiri din Protopopiatul Onești, județul Bacău.
La finalul evenimentului duhovnicesc, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit celor prezenți despre importanța alegerii de către Dumnezeu prin chiriarh a slujitorilor sfintelor altare, care să fie rânduiți pentru a face misiune în cadrul Bisericii pentru binele și sporul spiritual al credincioșilor și fiilor duhovnicești păstoriți. Cei proaspăt hirotoniți au primit de la ierarh frumoase îndemnuri pastorale pentru a reuși să aducă credință şi speranță acolo unde este deznădejde.