Hirotonii la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște

Data: 19 August 2024

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit sâmbătă, 17 august, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște.

În cadrul sfintei slujbe, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotonit întru preot, pe seama Parohiei Braniștea, Protoieria Titu, județul Dâmbovița, pe diaconul Alin Dincă, iar pe teologul Ionuț Vasilache, întru diacon, pe seama Parohiei Ocnița I, Protoieria Târgoviște Nord, ambii fiind absol­venți ai Facultății de Teologie și Științele Educației a Uni­versității „Valahia” din Târgoviște, licență și master.

Ierarhul a evidențiat, în cuvântul său, importanța slujirii clericale în cadrul comunității, arătând care sunt principalele provocări pastoral-misionare ale preoților la parohii, precum și nevoia intensificării vieții duhovnicești și a aprofundării educației catehetice, mai cu seamă în rândul tinerilor, ne-a transmis Biroul de presă al Arhi­episcopiei Târgovștei.