Hotărâri ale Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor

Data: 09 Aprilie 2009

Marţi, 7 aprilie 2009, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc la Reşedinţa patriarhală şedinţa săptămânală de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor. La această şedinţă au participat şi protoiereii din cele 9 protoierii ale Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi ierom. Valentin Mâţu, exarh de zonă, şi pr. Horia Prioteasa, coordonatorul preoţilor de spitale din Capitală. Dintre hotărârile luate, Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor menţionează:

- Organizarea în bune condiţii a Pelerinajului de Florii din Capitală în data de 11 aprilie 2009, cu participa-rea celor 3 protoierii din Capitală şi a protoieriilor din judeţul Ilfov, în cola-borare cu Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române. Manifestarea religioasă, un adevărat hram al Capitalei, reprezintă o comuniune în pro-cesiune, fiind un mare eveniment misionar al Patriarhiei Române şi al Arhiepiscopiei Bucureştilor; - Mediatizarea prin Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române a unui mare eveniment din data de 29 aprilie 2009: aducerea din Grecia, spre închinare în Catedrala patriarhală, a moaştelor Sfântului Grigorie Palama, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc anul acesta 650 de ani. Moaştele vor putea fi venerate în zilele de 29 şi 30 aprilie în Catedrala patriarhală, iar în dimineaţa zilei de 1 mai vor fi aşezate spre închinare în Biserica-paraclis studenţesc „Sfântul Grigorie Palama“ din incinta Universităţii Politehnice Bucureşti; - Organizarea de consfătuiri tematice periodice ale preoţilor de cimitire, care să conducă, pe de o parte, la îmbună-tăţirea asistenţei religioase în cimitire şi, pe de altă parte, la o mai bună pastoraţie a familiilor îndoliate.