Hotelierii de pe litoral deschid pe 1 iunie

Data: 21 Mai 2020

Mai mult de 100 de hoteluri din staţiunile româneşti de la Marea Neagră, reprezentând un sfert din capacitatea de cazare a litoralului, s-au deschis sau urmează să se deschidă începând cu data de 1 iunie, informează Organizaţia Patronală Mamaia-Constanţa (OPMC). Conform sursei citate, se estimează că în prima săptămână din iunie se vor caza pe litoral în jur de 10.000 de turişti români, iar anunțul că de la 1 iunie se deschid terasele restaurantelor i-a determinat pe mulţi hotelieri de la mare să deschidă unităţile începând cu această dată. 

(Cristina Zamfirescu)