Hotelierii români, optimişti
Hotelierii români se declară optimişti cu privire la evoluţia numărului de turişti care vor alege ca destinaţie de vacanţă România, în 2017, reiese dintr-un studiu de specialitate. Astfel, 45,6% dintre respondenţi au o viziune pozitivă cu privire la evoluţia numărului de turişti care vor alege ca destinaţie România, în comparaţie cu anul trecut. Întrebaţi care sunt lucrurile pe care le-ar îmbunătăţi în privinţa serviciilor oferite, 78,9% dintre cei chestionaţi au menţionat confortul camerelor, iar restul au în plan dezvoltarea zonei spa. Potrivit cercetării, unul dintre motivele pentru care hotelierii români se declară optimişti cu privire la creşterea din turism este introducerea voucherelor de vacanţă pentru bugetari. Acestea vor fi distribuite începând cu data de 1 iulie 2017, iar valoarea este de 1.450 de lei.