Hram de tradiţie la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnic

Un articol de: Pr. Constantin Olariu - 08 Decembrie 2017

De sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea și-a sărbătorit hramul, prilej pentru toți cei prezenți de a-și așeza nădejdea în ajutorul și ocrotirea sfântului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Înaltprea­sfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Cuvântul de învățătură rostit de ierarh a descoperit blândețea, bunătatea și dărnicia sfântului care, „în timpul vieții, a căutat să săvârșească în permanență faptele cele bineplăcute lui Dumnezeu, ocrotind și ajutând deopotrivă pe tineri și bătrâni, orfani și văduvi. Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică în a doua jumătate a secolului al III-lea. A participat în calitate de Episcop la primul Sinod Ecumenic desfășurat la Niceea, în anul 325, când l-a mustrat pe Arie pentru rătăcirea sa. Prin faptele de milostenie și minunile săvârșite a adus alinare în numeroase cetăți, mănăstiri și familii care se confruntau cu foametea și sărăcia, ajutându-i să rămână statornici în credința cea adevărată și să se ferească de căderea în păcate grele. Faptele de milostenie ale Sfântului Ierarh Nicolae au fost rodul bunătății pe care a practicat-o, dar și al rugăciunii săvârșite cu smerenie, arătându-se a fi „chip al blândețelor” și un permanent purtător de grijă pentru păs­toriții săi și pentru toți cei care i se închină cu credință și evlavie. Pentru dreapta mărturisire a credinței celei adevărate, pentru îndelungile sale postiri și privegheri, este numit în cântarea bisericească „Purtător de Dumnezeu”. Să avem și noi nădejdea în ajutorul și mijlocirea Sfântului Ierarh Nicolae, însă, să nu uităm să-i urmăm exemplul în facerea de bine și ajutorarea semenilor, în rugăciunea curată și mărturisirea dreptei credințe”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa.

În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni și pentru odihna sufletului Regelui Mihai I al României, trecut la cele veşnice în data de 5 decembrie 2017.