Hram în cetatea Veria, Grecia

Data: 18 Ianuarie 2016

Ieri, 17 ianuarie, a fost sărbătorit hramul Catedralei „Sfântul Cuvios Antonie cel Nou” a Mitropoliei de Veria, Naussa și Kampania din Grecia. Au slujit IPS Meliton, Mitropolit de Philadelphia - Patriarhia Ecumenică, IPS Pantelimon, Mitropolit de Veria, Naussa și Kampania, IPS Iustin, Mitropolit de Nea Krini și Kalamarias, IPS Pavlos, Mitropolit de Sisaniou și Siatistis, și PS Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la acest eveniment.

Cu prilejul acestei sărbători închinate Cuviosului Antonie cel Nou de la Veria, frumoase slujbe și cântări au răsunat în biserica ocrotită de acest sfânt care a trăit în veacul al IX-lea, în apropiere de istorica cetate Veria și care a rămas în amintirea locuitorilor de aici prin multe rugăciuni și lacrimi, ca un sihastru desăvârșit. Pe lângă cântările în limba greacă s-au auzit frumoase imne liturgice și în limba română intonate de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriahale din București, dirijat de părintele arhidiacon Mihail Bucă.

Slujba Privegherii a fost săvârșită în sobor de ierarhi, iar Sfânta Liturghie a fost săvârșită de IPS Meliton, Mitropolit de Philadelphia, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, împreună cu ierarhi din Biserica Greacă și Biserica Ortodoxă Română, înconjurați de preoți și diaconi. Au participat foarte mulți credincioși, autori­tăți centrale și locale, precum și reprezentanți ai mai multor instituții publice din zonă.

La finalul Sfintei Liturghii a avut loc o impresionantă procesiune pe străzile principale din Veria, sub atenta supraveghere a autorităților locale, la care au luat parte mii de credincioși. „Locuitorii cetății l-au cinstit pe acest cuvios ale cărui sfinte moaște se află într-una dintre cele mai frumoase biserici care s-au păstrat în această cetate. După ce au binecuvântat principalele străzi ale cetății Veria, sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Antonie cel Nou au fost așezate din nou în catedrala care-i poartă numele, pentru a-i ocroti pe mai departe pe cei care l-au cinstit, îl cinstesc mereu și îi pomenesc numele cu credință”, ne-a declarat Preasfin­țitul Părinte Timotei Prahoveanul.