Hram în Parohia Crucea de Jos din Panciu și binecuvântarea casei praznicale

Data: 26 Iunie 2015

Miercuri, 24 iunie 2015, în ziua de prăznuire a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, biserica Parohiei Crucea de Jos din oraşul vrâncean Panciu şi-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, pe un podium amenajat în faţa locaşului de cult. Potrivit tradiţiei, s-a săvârşit şi slujba Parastasului pentru ctitorii şi slujitorii sfântului locaş mutaţi la Domnul. Tot miercuri, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian a binecuvântat casa praznicală din incinta bisericii parohiale, care a fost ridicată între anii 2008 și 2015.

La sărbătoarea hramului au participat, alături de autorităţile locale, numeroşi credincioşi din parohie, precum şi din alte zone ale oraşului Panciu.

Locaşul de rugăciune a fost construit în perioada 2003-2005, pe locul altuia mai vechi, distrus de cutremurul din anul 1940, fiind sfinţit pe 22 mai 2005. Lucrările de construcţie au fost realizate prin strădania preotului paroh de atunci, Marian Truşcă, şi a enoriaşilor, ajutaţi în mod deosebit de domnul Eugen Vârgolici, împreună cu familia sa.

Parohia Crucea de Jos numără 263 de familii, cu 609 credincioşi, fiind păstorită, în prezent, de preotul Gabriel Lazăr. (Dragoș Olteanu)