Hram în Parohia Racova, Protopopiatul Buhuşi
Parohia Racova, Protopopiatul Buhuşi, şi-a cinstit sâmbătă, 6 ianuarie 2018, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul. În mijlocul soborului preoţilor din Cercul pastoral numărul 4 „Sfântul Ioan Gură de Aur" şi al credincioşilor a fost prezent părintele Vasile Cozma, protopop de Buhuşi, care a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia. În cuvântul de învăţătură, părintele protopop a făcut referire la activitatea Sfântului Ioan ca Înaintemergător şi Botezător al Mântuitorului Iisus Hristos. De asemenea, s-a amintit de botezul practicat de Sfântul Ioan, ce era unul al pocăinţei şi care avea să pregătească calea către Botezul Mântuitorului Iisus Hristos cu Duh Sfânt şi cu foc, către Împărăţia lui Dumnezeu. Părintele protopop Vasile Cozma a apreciat activitatea pastoral-misionară şi administrativă a preoţilor parohiei: părintele Ionuţ Ciobanu şi părintele Sebastian Pascariu, care, împreună cu credincioşii încredinţaţi spre păstorire, reuşesc să desfăşoare o activitate vie, dinamică în sânul Bisericii lui Hristos. A urmat slujba de pomenire a ctitorilor trecuţi la cele veşnice.