Hram la biserica din filia Muntele Săcelului-Moara de Pădure, Cluj
Biserica din filia Muntele Săcelului-Moara de Pădure, judeţul Cluj, și-a sărbătorit hramul luni, 25 ianuarie, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Grigorie Teologul. Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură pe tema „Sfântul Grigorie Teologul și frumusețea cuvântului”, pornind de la troparul sfântului, care arată: „Fluierul cel păstoresc al teologiei tale a biruit trâmbiţele ritorilor; că ţie, celui ce ai încercat adâncurile duhului, ţi s-au adăugat şi Frumuseţile Cuvântului. Deci, roagă-L pe Hristos Dumnezeu, Sfinte Părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre”. Răspunsurile liturgice au fost date de Cvartetul coral mixt „Synavlia”, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea. Biserica este păstorită de preotul paroh Mihai Răzvan Bogdan.