Hram la biserica din Şanta

Pelerinajul închinat Părinţilor Maicii Domnului a continuat a doua zi. Cum nimic nu este întâmplător, el s-a îndreptat spre Drumul Crucii, despre care aminteam la Perieni. Pelerinul care se îndreaptă spre Mănăstirea Hadâmbu poate observa, înainte de a se abate de la drumul principal, spre mănăstire, o biserică în construcţie, începută în anul 2009 prin strădania unor buni credincioşi, păstoriţi de pr. Dumitru-Cristinel Puiu.
De ceva timp, an de an, se întâlnesc la priveghere şi în ziua hramului, de Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, preoţi, cântăreţi şi mulţime de credincioşi, la această biserică pe care am văzut-o în etapele construcţiei aproape de la început, acum fiind tencuită şi acoperită cu tablă lindab, dar tot fără pictură, nemaivorbind de lipsa stranelor şi a catapetesmei.
De fiecare dată când am participat la hramul acestei biserici de filie, am avut senzaţia că mă aflu la Seminarul de la Mănăstirea Neamţ, unde am fost elev în vremurile de demult şi unde făceam practică liturgică. Dar mă gândeam, în acelaşi timp, că această biserică trebuie împodobită, că nu asta e starea de fapt şi de drept. La hram, însă, se uită de toate aceste neajunsuri şi vă mărturisesc că şi partea Mariei şi a Martei depăşeşte cu mult, cel puţin în ziua de hram, alte locuri de trăire duhovnicească. La hramul de la Şanta de anul acesta au slujit 11 preoţi, predica revenind părintelui Ştefan Mera.
Aş fi numit hramul din această comunitate un hram al bucuriei, pentru ziua de 9 septembrie, dar şi unul al tristeţii, pentru faptul că ne adunăm an de an, dar în rest nu ajutăm cu aproape nimic. Însă, m-a încurajat enorm un creştin intelectual, medic pediatru de profesie, al cărui nume nu-l voi descoperi deocamdată, ctitor la această biserică, la care, întâmplător sau nu, am ajuns cu o parte din copiii mei. Cu efortul său deosebit, anul acesta vor fi gata şi catapeteasma, tencuiala exterioară şi interioară. Am mai aflat şi alte amănunte cutremurătoare, care vor fi spuse, probabil, la sfinţirea bisericii. M-a determinat şi pe mine, prin puterea exemplului personal, la o serie de implicări, despre care nu vreau să vorbesc. La Şanta, Hristos trăieşte în prea mare smerenie. În smerenia Lui acceptă şi această neputinţă a noastră, care poate ne-am făcut casele mai mari decât bisericile şi care mulţi dintre noi putem să terminăm biserica de la Şanta. Dumnezeu aşteaptă!