Hram la Biserica din Tăuţii de Sus
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor” din Tăuţii de Sus, Protopopiatul Baia Mare, cu ocazia hramului.
Numeroși credincioşi au participat la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită cu prilejul hramului bisericii din Tăuţii de Sus. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de Florian Vois, şi Corul „Cant-Art” al parohiei, dirijat de Valentina Cerneştean, iar la chinonic a cântat o priceasnă Dalina Nemeş.
Ierarhul a vorbit celor prezenţi despre urmarea lui Hristos şi despre întemeierea Bisericii lui Hristos. „Prima comunitate este Biserica. Noi, când vorbim de Biserică, înţelegem lăcaşul de cult, de cele mai multe ori. Sau, când vorbim de Biserică, înţelegem ierarhia Bisericii: episcopi, preoţi sau diaconi. Biserica suntem noi toţi. Voi sunteţi Biserica lui Hristos în Care sălăşluieşte Duhul Sfânt”, a precizat Preasfințitul Episcop Iustin despre întemeierea Bisericii lui Hristos.
După Sfânta Liturghie, ierarhul a binecuvântat o troiţă nouă, ridicată în amintirea, cinstirea şi pomenirea eroilor din această localitate, la împlinirea a 250 de ani de existenţă a bisericii monument cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din localitate.