Hram la biserica seminarului de la Mănăstirea Neamţ
Sfântul Ioan Iacob, unul dintre cei mai recenţi, dar şi cei mai iubiţi sfinţi români, a fost cinstit în mod cu totul deosebit la biserica Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, unde sute de credincioşi, sosiţi din toate colţurile ţării şi din străinătate, au venit să se roage Cuviosului prăznuit, cerându-i ajutorul şi mulţumindu-i pentru binefacerile primite. Prima din triada zilelor închinate Sfinţilor Nemţeni, sărbătoarea seminarului nemţean s-a bucurat de prezenţa a trei ierarhi ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Atât soborul slujitor, cât şi credincioşii prezenţi la hramul seminarului nemţean s-au închinat şi la racla cu o părticică din sfintele moaşte ale Cuviosului care s-a nevoit timp de 24 de ani atât pe Valea Iordanului, cât şi în ţinutul Hozevei.
Pelerini din toată ţara, dar şi din afara graniţelor, veniţi individual, dar şi în grupuri organizate, au participat ieri la hramul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a trei ierarhi, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, care au oficiat Sfânta Liturghie înconjuraţi de un sobor de 60 de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte şi preoţi profesori ai seminarului, cât şi stareţi ai mănăstirilor din împrejurimi. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de tineri, elevi şi absolvenţi ai seminarului nemţean.
„Ce trebuie să facem ca să ne deschidem spre viaţa cea nouă în Hristos Domnul?“
Cuvântul de învăţătură după citirea Sfintei Evanghelii a fost rostit de PS Părinte Sebastian, care a punctat principalele repere din viaţa Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, făcând referire totodată la învăţăturile ce trebuie desprinse din viaţa sfinţilor: „Dacă Sfântul Ioan Iacob s-a radicalizat în bine şi a performat în sfinţenie şi în toate virtuţile noastre creştineşti, se găsesc astăzi în lumea noastră oameni, poate botezaţi sau slujitori ai altor religii, care pretind, de altfel, că au credinţă, care se radicalizează în rău şi fac rău societăţii. Mă refer aici la cei care, într-un moment de pierdere a raţiunii sau din dorinţa de răzbunare, pun mâna pe arme şi ucid zeci sau sute de persoane nevinovate. (...)Dacă merită să facem performanţă în ceva, merită să facem performanţă ca sfinţii noştri, în post, în rugăciune, în meditaţie sfântă, în viaţă curată, în morala noastră creştinească, şi nu în răul de orice fel. Ar trebui să învăţăm din vieţile sfinţilor şi să ne radicalizăm în bine. Poate dacă vom fi mai mulţi cei care vom lucra sfinţenia, neamul nostru şi lumea în care trăim va pune stop acestei curgeri către prăpastie“.
În cadrul slujbei arhiereşti a avut loc şi o hirotonie: tânărul diacon Iustin Gheorghe Dornescu a fost hirotonit întru preot de IPS Părinte Teofan pe seama Parohiei Podolenii de Jos, Protopopiatul 2 Iaşi.
La finalul Liturghiei, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei i-a îndemnat pe credincioşi la o viaţă de rugăciune, la o viaţă care sa-L aibă în permanenţă în centru pe Dumnezeu: „Ce trebuie să facem ca să ne deschidem spre viaţa cea nouă în Hristos Domnul? În primul rând, să simţim că nimic nu e mai dulce decât El. Lucrul acesta nu te obligă nici să te desparţi de soţul sau soţia cu care te-a binecuvântat Dumnezeu, nici să te desparţi de copiii tăi, nici de banii tăi, nici de slujbele tale. Toate îţi sunt îngăduite şi multe din ele îţi sunt de folos dacă le trăieşti în legătură cu Dumnezeu, mulţumindu-I că ţi le-a dat pe unele, nerăzvrătindu-te că nu ţi le-a dat pe altele. Prin aceasta putem aduce şi noi lauda cea adevărată Sfântului Ioan Iacob şi sfinţilor lui Dumnezeu“.
De asemenea, părintele profesor Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, a mulţumit tuturor celor care prin prezenţa lor au înfrumuseţat sărbătoarea hramului din acest an, oferind fiecărui ierarh prezent câte o icoană, precum şi câte trei volume despre viaţa, poeziile şi învăţăturile Sfântului Ioan Iacob, tipărite de profesorii seminarului nemţean.
Odată cu pomenirea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul au început sărbătorile Sfinţilor Nemţeni. Acestea vor continua astăzi, cu hramul mănăstirii de pe Muntele Ceahlău, şi mâine, 7 august, cu pomenirea Sfintei Teodora de la Sihla.