Hram la Ciceu-Corabia, Bistriţa-Năsăud
Mănăstirea „Petru Rareș Vodă” din Ciceu Corabia, judeţul Bistriţa-Năsăud, sărbătoreşte hramul Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni azi, 21 octombrie, în prezența Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care oficiază Sfânta Liturghie. Locaşul de cult a cărui piatră de temelie a fost pusă anul trecut la sărbătoarea hramului, se află în apropierea stăncii pe care se află ruinele Cetății Ciceului, care a aparținut domnitorilor moldoveni Ștefan cel Mare şi Sfânt și Petru Rareș. Petru Rareş, alături de soția sa, Elena Doamna, au ridicat mai multe locaşuri de cult, între care Mănăstirea Probota (unde se află și mormântul său), Mănăstirea Râșca, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Baia, Biserica „Sfântul Dumitru din Hârlău” și Biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava şi a refăcut Mănăstirea Moldovița, Mănăstirea Bistrița, Mănăstirea Humor și Mănăstirea Caracalu de la Muntele Athos.