Hram la Cudalbi
La praznicul Naşterii Maicii Domnului, paşii pelerinilor din Arhiepiscopia Dunării de Jos s-au îndreptat către Mănăstirea Cudalbi din centrul judeţului Galaţi, care şi-a serbat hramul.
Sfânta Liturghie de hram a fost săvârşită pe un podium special amenajat lângă biserică, de către IPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La sfârşitul slujbei, Arhiepiscopul Dunării de Jos a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat că la începutul anului bisericesc cinstim primul mare praznic care este închinat celei prin care a început semnul şi chemarea şi binecuvântarea mântuirii noastre - cea care "este mai înaltă decât cerurile şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul a născut" - Preasfânta Fecioară Maria.
Sărbătoarea mănăstirii şi a familiei
Înalt Preasfinţia Sa a mai arătat ce însemnătate au copiii în viaţa părinţilor şi a evidenţiat care este legătura dintre maicile din mănăstire şi familia creştină: "Copiii sunt viaţa din darul lui Dumnezeu şi din darul părinţilor! Când darul lui Dumnezeu nu se întâlneşte cu părinţii care trebuie să fie dăruitori de viaţă prin curăţie şi prin credinţă, prin sănătatea sufletului şi prin sănătatea trupului, atunci ei vor rămâne fără viaţă. Chiar dacă părinţii vor trăi mult timp pe pământ, viaţa lor e tristă fără copii. Există o legătură între starea în care ne aflăm noi, ca părinţi, şi darul de prunc de la Dumnezeu. Această sărbătoare a Naşterii Maicii Domnului corectează pentru totdeauna eroarea celor care cred că naşterea depinde doar de ei, de mamă şi de tată. Această sfântă sărbătoare este începutul învăţăturilor şi începutul comportamentului în familia creştină. Este, mai înainte de toate, un imn sfânt şi o mărturie dumnezeiască a întemeierii unei familii creştine. Deşi această sărbătoare a Naşterii Maicii Domnului se serbează mai mult în mănăstiri, ea este şi o sărbătoare a familiei. Mănăstirile cinstesc această sărbătoare pentru că, din braţele dumnezeieştilor părinţi, prunca Maria a trecut în braţele fecioarelor. Cele care intră în mănăstire şi depun votul fecioriei aud un imn închinat curăţiei care începe prin cuvintele "Braţele părinteşti sârguieşte a le deschide mie..."", a spus IPS Casian.
Împărtăşire din bucuria Maicii Domnului
La timpul chinonicului, copiii de la parohiile Lieşti, Pechea şi Cuza Vodă din judeţul Galaţi, care participă la programul catehetic "Hristos împărtăşit copiilor", îmbrăcaţi în port tradiţional, au interpretat imnuri şi cântări în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Sărbătoarea a fost înfrumuseţată şi de "bătrânii" din Piscu, care au participat la sfânta slujbă în frumoasele lor costume populare.
Toţi pelerinii participanţi la hram s-au bucurat şi de ofrandele pregătite de harnicele maici, gustând atât din hrana spirituală, cât şi din agapa comuniunii frăţeşti.