Hram la Mănăstirea Brădiceşti
Mica obşte monahală a Mănăstirii Brădiceşti din comuna Dolheşti şi-a sărbătorit ieri, de Buna Vestire, hramul bisericii de lemn, lăcaş de cult inclus pe lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi.
Pentru Mănăstirea Brădiceşti, hramul din acest an a reprezentat un moment istoric, slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia fiind oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitor a făcut parte şi arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi stareţ al Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi. Slujba arhierească a debutat cu citirea rugăciunii de dezlegare de către IPS Mitropolit Teofan, iar răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi.
După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat importanţa evenimentului Bunei Vestiri pentru istoria mântuirii umanităţii: „Vestea cea bună a sărbătorii de astăzi constă în adevărul că Dumnezeu a hotărât să coboare pe pământ, să ia chip de om din trupul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu există o veste mai bună ca aceasta, ca Dumnezeu să fie din nou, ca la începutul istoriei umanităţii, alături de coroana creaţiei sale, omul. Ca urmare a faptului că Adam şi Eva au păcătuit şi au fost izgoniţi din rai, iar porţile împărăţiei s-au închis, Dumnezeu, văzând că omul rătăceşte pe căi necunoscute, departe de închinarea cea adevărată, a hotărât să vină El Însuşi pe pământ, prin minunea Întrupării, fiind împreună cu noi părtaş şi la bucurie şi la durere, asemenea cu noi în afară de păcat, arătându-ne calea care duce către Dumnezeu“.
La finalul slujbei arhiereşti, stareţul Mănăstirii Brădiceşti, protos. Simeon Adrian Foca, a mulţumit soborului slujitor şi credincioşilor pentru prezenţa la hramul „mănăstirii ocrotite de Maica Domnului de peste 320 de ani“, după care toţi cei prezenţi au luat parte la o agapă, organizată într-un cort în curtea mănăstirii.
Mănăstirea Brădiceşti este situată la o distanţă de 56 km SE de Iaşi (pe DN Iaşi-Vaslui). Înfiinţată între anii 1691-1692 de către episcopul Varlaam al Huşilor, aşezarea monahală a fost închisă de mai multe ori de-a lungul timpului şi transformată în parohie. În prezent, în Mănăstirea Brădiceşti vieţuiesc 3 călugări.