Hram la Mănăstirea Cireşoaia, de sărbătoarea Sfântului Cuvios Eftimie cel Mare
Biserica Ortodoxă l-a prăznuit ieri, 20 ianuarie 2010, pe Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare. Singura biserică din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei închinată acestui sfânt, aflată în Târgu Ocna, şi-a serbat ieri hramul. Biserica „Sf. Cuv. Eftimie cel Mare“ a fost ridicată în urmă cu nouă ani, la iniţiativa protos. Claudiu Constantin Panţâru, stareţul mănăstirii.
Credincioşii de pe Valea Trotuşului au participat ieri la hramul Mănăstirii Cireşoaia. În biserica închinată Sfântului Cuvios Eftimie cel Mare s-a săvârşit, marţi seara, slujba Privegherii, iar în ziua de hram - slujba Sfintei Liturghii, la finalul căreia a avut loc Parastasul pentru eroii neamului căzuţi la datorie pe aceste meleaguri, în timpul Primului Război Mondial. „Slujba Vecerniei unită cu Litia şi Utrenia au fost săvârşite de un sobor de preoţi şi diaconi care au cerut ajutorul Sfântului Eftimie cel Mare, patronul acestui aşezământ. Miercuri dimineaţă (n.r. - ieri) s-a oficiat slujba Ceasurilor, după care a urmat Acatistul şi Sfânta Liturghie, săvârşită de un sobor de preoţi condus de pr. Ştefan Curcuţă, slujitor la Biserica «Sf. Nicolae» din Oneşti. La final, a avut loc slujba Parastasului pentru eroii căzuţi, pe aceste locuri, pentru apărarea patriei şi reîntregirea neamului omenesc. Aşa cum este tradiţia, toţi credincioşii prezenţi au participat la agapa frăţească“, a declarat protos. Claudiu Constantin Panţâru. Mănăstire înfiinţată pentru a întreţine cultul eroilor în zonă Mănăstirea „Sf. Cuv. Eftimie cel Mare“ - Cireşoaia a fost înfiinţată pe 1 ianuarie 2000, în Târgu-Ocna, la punctul numit Cireşoaia, în partea de vest a cartierului Poieni, la o altitudine de 600 de metri, înscriindu-se în aceeaşi curbă de nivel cu Mănăstirea „Măgura Ocnei“. De numele Cireşoaiei se leagă amintirea luptelor sângeroase ale Regimentului 27 Infanterie Bacău şi a glorioaselor atacuri ale Vânătorilor de Munte din timpul Primului Război Mondial. Monumentele de la Coşna, Cireşoaia, Măgura, cimitirele de la Poieni şi de la Biserica „Sfântul Nicolae“ sunt mărturia recunoştinţei generaţiilor care au urmat faţă de jertfa celor 14.000 de ostaşi căzuţi în vara anului 1917 pentru apărarea gliei străbune. Scopul pentru care a fost ridicată biserica Mănăstirii Cireşoaia a fost acela de a omagia şi a întreţine cultul eroilor în zona Cireşoaia. Terenul pe care se află Biserica „Sf. Cuv. Eftimie cel Mare“ a fost sfinţit pe 18 iunie 2000. La acest eveniment a participat un sobor numeros de preoţi şi credincioşi de pe Valea Trotuşului. În luna octombrie a aceluiaşi an a fost săvârşită, pentru prima dată, slujba Sfintei Liturghii în acest sfânt lăcaş, iar pe 20 ianuarie 2001, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a oficiat slujba de hram. Anul acesta, după ce se vor finaliza lucrările în interior, sfântul lăcaş va fi târnosit.