Hram la Mănăstirea Dragomirna
La praznicul împărătesc al Pogorârii Sfântului Duh, Mănăstirea Dragomirna şi-a sărbătorit ziua de hram.
Maicile, alături de numeroşi credincioşi din judeţ şi din ţară, dar şi de un sobor de preoţi şi diaconi, l-au întâmpinat cu bucurie pe Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care a venit în mijlocul obştii monahale pentru a sluji Sfânta Liturghie.
Serviciul divin a fost săvârşit pe o scenă amenajată în curtea mănăstirii, împodobită cu flori, covoare româneşti şi ramuri de tei. În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a detaliat ideea de a fi creştin în lumina şi harul Sfântului Duh şi a elogiat obştea Mănăstirii Dragomirna, lucrător neobosit în duhovnicie şi tradiţie strămoşească. „Cei care se despart de Biserica creştină, una, sfântă, sobornicească şi apostolească se despart de Tainele lui Dumnezeu, de harul lui Dumnezeu, de preot şi de slujirea preotului. Dumnezeu iartă păcatele. Cum? Prin slujirea preotului“, a amintit Înaltpreasfinţitul Părinte. Căci nimeni nu este fără de păcat, iar frământările noastre se pot alina la scaunul de spovedanie - nădăjduind, apoi, ca prin prefacerea pâinii şi a vinului, prin lucrarea Duhului Sfânt, să primim Trupul şi Sângele Mântuitorului. „Deci, părăsind Biserica şi Sfintele Taine, nu mai dobândim iertarea păcatelor. Păcatele sunt felurite, nu numai ce vedem noi la prima vedere - şi cu gândul, şi cu fapta şi cu vorba… şi avem nevoie de iertarea lor, prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Şi atunci dobândim cea mai mare bucurie, bucuria mântuirii!“, a adăugat Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
După Sfânta Liturghie, s-a oficiat slujba Vecerniei şi s-au citit rugăciunile de binecuvântare a ramurilor de tei. Toţi închinătorii au primit crenguţe de tei binecuvântate şi au luat, cu smerenie, anafură.