Hram la Mănăstirea Logreşti şi Biserica Harşu
Sărbătoarea Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, prăznuiţi în această zi în Biserica noastră, este marcată cu deosebire în două locaşuri de închinare de tradiţie din Arhiepiscopia Craiovei. Mănăstirea din Târgu Logreşti, judeţul Gorj, împreună cu biserica Parohiei Harşu din Craiova, îmbracă astăzi haină de aleasă prăznuire.
Credincioşii care vor trece astăzi, 9 septembrie, pragul Mănăstirii Logreşti din judeţul Gorj vor avea parte de o dublă bucurie duhovnicească: sărbătoarea hramului acestui aşezământ monahal închinat Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana şi prezenţa la eveniment a Întâistătătorului Bisericii din Oltenia, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care va săvârşi slujba Sfintei Liturghii înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Biserica Mănăstirii Logreşti este aşezată pe malul drept al râului Amaradia, în localitatea Târgu Logreşti, aproape de limita teritorială a judeţelor Gorj şi Vâlcea. A fost la începuturi, în jurul anilor 1718, un schit ce purta hramul Sfinţilor Voievozi. Biserica din zid a fost construită mai târziu, în anul 1769, şi închinată ca metoh al Episcopiei Râmnicului. La începutul secolului al XIX-lea, biserica este renovată. Pisania păstrată până în zilele noastre poartă data anului 1808.
Biserica cu hramurile „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana” şi „Sfântul Mare Mucenic Haralambie”, cunoscută şi sub numele de Harșu, este situată în apropierea Pieței centrale din Craiova, fiind cunoscută după numele ctitorului ei, Așu Sîn Traian Ot Vrast, cel care a ridicat-o în perioada 1802-1806. În preajma anului 1800, Așu avea în antrepriză târgul săptămânal al orașului, care se întindea pe terenul dintre biserică și locul pe care este construit astăzi penitenciarul și fostul Regiment 26 Rovine. De aceea, în catagrafia bisericilor orașului Craiova din anii 1813-1815, biserica este înscrisă sub numele „Ot Oborul Târgului”, adică „de afară”. În cei peste 200 de ani de existență, sfântul locaș a cunoscut mai multe reparații și renovări, ultima fiind încheiată în 2008, la 7 septembrie, când biserica a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu.