Hram la Mănăstirea ocrotită de Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor
▲ Sărbătoarea Sfântului Emilian de la Durostor, prăznuit de Biserica noastră pe 18 iulie, va fi încununată anul acesta de o slujbă arhierească, oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi ▲ Mănăstirea a fost redeschisă în anul 1991, cu osteneala maicilor şi a arhimandritului Emilian Panait, stareţul Mănăstirii Runc şi duhovnicul maicilor de la Ciolpani ▲
Mii de credincioşi sunt aşteptaţi mâine la Mănăstirea Ciolpani din Episcopia Romanului, pentru a serba hramul Sfântului Emilian de la Durostor, ocrotitorul aşezământului monahal din apropierea oraşului băcăuan Buhuşi. De altfel, sărbătoarea din fiecare an, din 18 iulie, a devenit deja o tradiţie, atât pentru localnici, cât şi pentru pelerinii care vin din diferite zone ale ţării pentru a se ruga sfântului dobrogean. „Anul acesta este al unsprezecelea când această oază de spiritualitate ortodoxă, în care îşi găsesc alinare sufletească mii de credincioşi şi pelerini, îşi serbează patronul spiritual. Şi acum, ca în fiecare an, soborul de maici, care trăiesc şi slujesc în această mănăstire, s-a pregătit aşa cum se cuvine pentru a cinsti pe sfântul ocrotitor şi pentru a veni în întâmpinarea pelerinilor care vor fi prezenţi la slujba de Priveghere şi la Sfânta Liturghie“, a explicat părintele Constantin Gherasim, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romanului. Sărbătoarea va fi încununată de o slujbă arhierească, oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Volum omagial Mănăstirea a fost redeschisă în anul 1991, cu osteneala maicilor şi a arhimandritului Emilian Panait, stareţul Mănăstirii Runc şi duhovnicul maicilor de la Ciolpani. „Un eveniment deosebit în această zi va fi lansarea unei cărţi pe care soborul de maici, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, a editat-o ca omagiu adus părintelui Emilian Panait, cel care a luptat şi a reuşit să readucă această mănăstire la dimensiunea ei consacrată, de prim rang în cadrul Eparhiei Romanului şi, de ce nu, în întreaga Mitropolie a Moldovei şi Bucovinei“, a mai adăugat părintele Constantin Gherasim. Sfinţirea bisericii mari cu hramul „Sfântul Mucenic Emilian“ s-a făcut la 21 septembrie 1997, iar de atunci, în fiecare an, la 18 iulie, creştinii vin aici să-l serbeze pe Sfântul Emilian. Mănăstirea Ciolpani, unul dintre locurile de pelerinaj consacrate din judeţul Bacău, este amplasată la circa 5 km de oraşul Buhuşi, într-un cadru natural deosebit, şi este singurul lăcaş de rugăciune din ţară ce poartă hramul acestui martir, care a trăit şi a murit pentru credinţa în Hristos în secolul al IV-lea, informează un comunicat de presă al Episcopiei Romanului. Primul schit de pe aceste locuri a fost ctitorit de suliţaşul Ciolpan, călugărit aici, şi de la care se trage şi numele schitului. În 1730, medelnicerul Teodor Cantacuzino a construit o bisericuţă din lemn de stejar, care există şi astăzi în cimitirul mănăstirii, ca monument istoric. ▲ Unul dintre protomartirii Bisericii noastre Sfântul Emilian de la Durostor este un martir dobrogean care face parte din protomartirii Bisericii noastre, ceea ce denotă că avem un creştinism apostolic. Aşadar, prăznuirea martirului aminteşte de tradiţia apostolică a creştinismului românesc. În ultimul timp, acest martir a început să fie prăznuit din ce în ce mai mult. Datorită faptului că s-a amplificat cultul acestui sfânt în ultimii ani, mai ales după 1990, Episcopia Romanului a propus Sfântului Sinod ca slujba Sfântului să slujbă cu Polieleu.