Hram la mănăstirea ortodoxă românească de la Middletown, New York
Credincioșii ortodocși români din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi au sărbătorit sâmbătă, 24 octombrie, hramul Mănăstirii „Sfântul Dimitrie cel Nou” din Middletown, New York. Sărbătoarea a început vineri seara, odată cu săvârșirea Vecerniei Mari cu Litie, și a continuat a doua zi când Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi, a săvârșit slujba Utreniei și Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți. După Sfânta Liturghie fost săvârșită slujba Parastasului pentru ctitorii și donatorii sfântului locaș care s‑au mutat la Domnul. Prin purtarea de grija a Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, credincioșii prezenți s‑au putut închina și ruga la racla cu o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, ale Sfintei Ana, Mama Fecioarei Maria și ale Sfintei Teodora, Împărăteasa Bizanțului. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, care a istorisit viața Sfântului Dimitrie Basarabov. Viața Sfântului Dimitrie a devenit sfântă prin lucrarea Sfântului Duh. Pornind de aici, Înaltpreasfințitul Părinte a vorbit apoi despre importanța lucrării Sfântului Duh în viața Bisericii și a oamenilor. În pofida vremii nu foarte prielnice, foarte mulți credincioși ai parohiilor românești din zonă au participat la hramul Mănăstirii „Sfântul Dimitrie cel Nou”. Serbarea hramului a fost încheiată cu o agapă frățească organizată de către obștea mănăstirii. Mai multe informații despre Mănăstirea „Sfântul Dimitrie ce Nou” puteți afla online la adresa www.sfdumitru.org.