Hram la Mănăstirea Peştera din Piatra Neamţ

Un articol de: Tudorel Rusu - 22 Noiembrie 2016

De sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, numită în popor şi Vovidenia sau Ovidenia, biserica Mănăstirii Peştera din comuna Gârcina, judeţul Neamţ, şi-a serbat principalul hram. Programul liturgic dedicat acestei sărbători a început duminică seara cu slujba Privegherii şi a continuat în ziua hramului cu oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi, protos fiind părintele arhimandrit Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.

Singura aşezare monahală din Protopopiatul Piatra Neamţ închinată Intrării Maicii Domnului în Biserică - Mănăstirea Peştera - şi-a serbat ieri hramul. Delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan la slujba Sfintei Liturghii a fost părintele arhimandrit Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor. Din soborul co-slujitor au mai făcut parte şi părintele arhimandrit Petroniu Marin, stareţul Mănăstirii Pângăraţi, precum şi părintele protosinghel Vasile Rubin, stareţul Mănăstirii Horaiţa. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de eleve de la Seminarul Agapia, alături de stareţa Mănăstirii Peştera - maica Teodora Amariei, şi de monahia Eustochia Volmer.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele exarh Nichifor Horia, care a prezentat la început istoricul aşezării monahale nemţene, după care a făcut referire la importanţa sărbătorii Intrării în Biserică a Maicii Domnului: „Intrarea Maicii Domnului în Biserică ne este pusă ca sărbătoare în chip deosebit şi o prăznuim de fiecare dată cu atâta stăruinţă pentru că în ea vedem nu numai cinstirea cuvenită adusă Maicii Domnului, ci în primul rând un semn dumnezeiesc. Cunoaştem faptul că Sfânta Sfintelor era un spaţiu de sfinţenie în care nu intra decât arhiereul, o dată pe an. Şi mai ştim cât de atenţi erau iudeii în ceea ce priveşte respectarea acestor prescripţii ale sfinţeniei. Însuşi Domnul le sădise această frică; atunci când Uza se atinsese de chivot, care se afla în Sfânta Sfintelor, a căzut mort. Dumnezeu a vrut să le cultive iudeilor această frică de sfinţenie, această frică de a prihăni cele care sunt întru cinstirea Lui. Şi iată că Dumnezeu îngăduie, şi oamenii sunt martori unui semn dumnezeiesc atunci când Prunca Maria, la numai trei ani, intră în Sfânta Sfintelor. Aşadar, praznicul din această zi ne este pus ca semn: Dumnezeu a început lucrarea Sa de mântuire încă de la aducerea la templu a Maicii Domnului“.

La finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiată slujba Parastasului, după care a avut loc o agapă.

Mănăstirea Peştera se află la şapte kilometri de oraşul Piatra Neamţ, fiind înfiinţată în anul 1993. Viaţa monahală din localitatea Gârcina este însă mai veche; în anul 1612 a existat un schit de maici care a avut şi un rol cărturăresc, fiind şi şcoală pentru copiii din sat. Se cunoaşte şi faptul că vechiul schit a primit din partea Mănăstirii „Sfântul Ilie“ din Ierusalim o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care astăzi se află la Mănăstirea Agapia. Sfinţirea noului locaş de închinăciune a fost oficiată în 1997 de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În luna iunie a anului 2012, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a numit în funcţia de stareţă a acestei aşezări monahale pe maica Teodora Amariei. Pe lângă hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, locaşul de cult mai poartă şi hramul „Sfânta Treime“.