Hram la Mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena“ din Maramureş
Sute de credincioşi din Ţara Codrului s-au rugat la hramul Mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena“ din localitatea maramureşeană Oarţa de Sus, satul natal al Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
În ziua de prăznuire a Sfintei Maria Magdalena, Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă amenajată la marginea pădurii din apropierea mănăstirii. IPS Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a slujit împreună cu Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte călugări ai aşezământului monahal şi slujitori ai altarelor din satele învecinate.
În cuvântul de învăţătură, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa propovăduirii mesajului Evangheliei, cu precădere în aceste ţinuturi maramureşene.
La rândul său, PS Iustin Sigheteanul a vorbit celor prezenţi despre viaţa Sfintei Maria Magdalena şi i-a îndemnat pe credincioşi să sprijine această mănăstire aflată la început de drum: „O mănăstire e loc de mântuire pentru monahi, dar şi pentru poporul lui Dumnezeu şi sprijinim lucrarea lui Dumnezeu prin existenţa acestei mănăstiri“. Înainte de Sfânta Liturghie, ierarhii şi preoţii au sfinţit clopotul mănăstirii, turnat la Innsbruck, Austria.
Aşezământul monahal de la Oarţa de Sus a fost înfiinţat în urmă cu doi ani, iar ideea ridicării mănăstirii i-a aparţinut IPS Părinte Mitropolit Andrei, fiu al acestor meleaguri.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, la poala Codrului, iată că s-a ctitorit mănăstirea, deocamdată mică, dar noi credem că va deveni mare, şi rugăciunile făcute de părinţii călugări aici vor binecuvânta toată zona. Ţara Codrului îşi are specificitatea ei, frumuseţea ei şi nădăjduim că această mănăstire va aduna lumea şi va binecuvânta plaiurile“, a spus ierarhul.
Până în prezent, la Mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena“ a fost ridicată o biserică din lemn şi un corp de chilii. Obştea mănăstirii este formată din vieţuitori veniţi de la Mănăstirea „Sfânta Maria Skobţova“ din Alba-Iulia. Localitatea Oarţa de Sus, satul natal al IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, este atestată documentar în anul 1391, iar prima menţiune a unei biserici în zonă este din 1723.