Hram la Mănăstirea Snagov

Un articol de: Silviu Dascălu - 21 Noiembrie 2010

Mănăstirea Snagov şi-a serbat hramul ieri, 21 noiembrie, în ziua Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, Patriarhul României a evidenţiat că pentru mântuirea noastră nu sunt necesare doar postul şi rugăciunea, ci şi faptele bune.

Tâlcuind înţelesul pericopei citite ieri la Sfânta Liturghie, Preafericirea Sa a arătat că mesajul evanghelic ne îndeamnă la fapte bune, la daruri şi ajutor către semenii noştri, pentru că şi Dumnezeu se milostiveşte pentru noi toţi, indiferent de păcatele sau de meritele noastre. Un post al milosteniei Dumnezeu ne dăruieşte mila Sa, ca şi noi să miluim pe semenii noştri. "Mesajul Evangheliei este că atunci când avem daruri de la Dumnezeu să dăruim şi noi altora, ca să nu oprim circuitul iubirii dumnezeieşti. Dumnezeu a îngăduit ca unii oameni să fie mai bogaţi pentru a fi mai darnici. Să fie mai milostivi după chipul lui Dumnezeu cel milostiv, care dăruieşte ploaia sa şi revarsă lumina soarelui Său peste toţi oamenii, şi peste cei buni, şi peste cei răi. În contextul Postului Naşterii Domnului, această Evanghelie ne arată că atunci când postim, nu postim ca să facem economii şi nici ca să ne menţinem linia corpului, linia estetică. Când postim trebuie să fim şi milostivi. Să dăruim celor săraci. Orice om poate fi milostiv, chiar dacă nu are nici un ban şi nimic material pe care să le poată oferi cuiva. Poate face milostenie cu un cuvânt bun, cu o rugăciune pentru sănătatea şi ajutorul celor din jur. O mână de ajutor dată unui bătrân singur şi deznădăjduit, o vizită făcută unui bolnav acasă sau în spital, un sfat dat unui om dezorientat, descumpănit, căzut în deznădejde sunt totdeauna o faptă bună", a arătat Patriarhul României. Preafericirea Sa a arătat că acest post se deosebeşte de Postul Sfintelor Paşti tocmai prin faptul că nu este atât de mult un post al pocăinţei, al îngenuncherii, ci este în primul rând un post al milosteniei, pentru că prin Mântuitorul se arată milostivirea lui Dumnezeu faţă de oameni. El este darul cel mai de preţ pentru omenire pentru că ne aduce iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. Nu trebuie să ne punem nădejdea în bogăţiile trecătoare Evanghelia ne îndeamnă ca odată cu rugăciunea şi cu postul să fim mai milostivi, mai buni. "Într-o lume lacomă după îmbogăţire, în care oamenii sunt aproape obsedaţi după cele materiale, în care nu mai este respect pentru persoane, în care nu mai contează persoana, ci doar profitul, dorinţa de a acumula bunuri materiale în jur, chiar dacă ne dezumanizăm şi ne pierdem sufletul din punct de vedere spiritual, este o mare ispită. Criza economică prin care trecem este rezultatul lăcomiei unora care au folosit prea mulţi bani, care şi-au pus prea mare nădejde în bogăţiile trecătoare. Noi trebuie să vedem că în ispita bogăţiei se află un obstacol în calea mântuirii. Bogatul care nu este milostiv devine nedrept, iar săracul care nu se îmbogăţeşte spiritual prin rugăciune poate deveni şi el mai rău pentru că devine invidios, răzvrătit", a arătat Patriarhul României. La finalul slujbei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit în dar Mănăstirii Snagov cărţi, iar părintele stareţ Varahiil Bănăţeanu a oferit în dar Patriarhului României o icoană a Maicii Domnului.