Hram la Schitul Sibiel
Ca în fiecare an, în a treia zi de Rusalii, credincioşi din Mărginimea Sibiului şi nu numai au participat la hramul Schitului Sibiel. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, între care exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului, arhim. Visarion Joantă, protopopul de Sălişte, pr. Ioan Ciocan, stareţul Schitului Sibiel, protos. Casian Voicu. Au participat şi oficialităţi locale, între care primarul oraşului Sălişte, Dumitru Banciu, iar răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic "Sfântul Andrei Şaguna" al Catedralei mitropolitane din Sibiu. În cuvântul de învăţătură, PS Andrei a arătat importanţa Persoanelor Sfintei Treimi în viaţa noastră şi a explicat dogma Sfintei Treimi prin rugăciunea începătoare "Preasfântă Treime". (Adrian Dobreanu)