Hram la singura biserică din București ocrotită de Sfânta Maria Magdalena
Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” și „Sfântul Ioan Casian” din Protoieria Sector 4 Capitală își va cinsti vineri, 22 iulie 2022, cel de-al treilea hram închinat Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena. În patrimoniul sacru al bisericii se păstrează din anul 2017 un fragment din moaștele sfintei ocrotitoare. Credincioșii vor avea posibilitatea să se închine și la Icoana Maicii Domnului „Sporirea Minții”, pictată pe lemn în Muntele Athos, aflată în patrimoniul bisericii începând tot din anul 2017.
Evenimentele liturgice dedicate sărbătorii singurei biserici din Capitală cu hramul închinat Sfintei Maria Magdalena vor debuta joi, 21 iulie 2022, începând cu ora 18:00, cu slujba Vecerniei Mari unită cu Litia. În continuare va avea loc o procesiune cu racla ce adăpostește sfintele moaște în jurul bisericii, rostindu-se rugăciuni la vreme de secetă și rugăciuni pentru cei bolnavi, ne-a transmis pr. paroh Sebastian Gabor.
A doua zi, de la ora 8:00 va fi săvârșit Acatistul Sfintei Mironosițe Magdalena, de la ora 8:30, slujba Utreniei, iar în continuare, de la 9:30, va fi oficiată Sfânta Liturghie, iar la final, slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii lăcașului de cult trecuți la Domnul. Toți cei prezenți vor primi pachete cu alimente și hrană. În seara zilei de vineri va fi săvârșită și Taina Sfântului Maslu.
„În ultimii ani, la biserica noastră s-au efectuat următoarele lucrări: s-au executat lucrări de pictură murală din nou, tehnica frescă, s-au pictat icoanele de la catapeteasmă, s-au montat pavele în curtea bisericii, s-au montat învelitoare nouă pe biserică și tâmplărie PVC, s-a lucrat la fațada bisericii, s-a pictat pridvorul din exteriorul bisericii, s-a montat pardoseală nouă din marmură, s-a amenajat curtea bisericii, iar în prezent se lucrează la mobilierul bisericesc”, ne-a spus părintele paroh Sebastian Gabor. Biserica Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”, „Sfântul Ioan Casian” și „Sfânta Mironosiță Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii” se află pe strada Pridvorului nr. 6A, sector 4, București.