Hram şi aniversări la parohia bucureșteană Bumbăcari
Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului a fost prilej de bucurie şi pentru clerul şi credincioşii din cuprinsul Parohiei Bumbăcari, Protopopiatul Sector 5 Capitală, unde a fost serbat ieri, 8 septembrie, hramul istoric. „Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi, din care au făcut parte: pr. Mihai Aurel, vicar administrativ eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, pr. protoiereu Vasile Dumitru, al Protoieriei Sector 5 Capitală, şi alţi preoţi de la parohiile din zonă.
Naşterea Maicii Domnului este hramul istoric al acestei biserici din cartierul Ferentari, clădită după modelul Mănăstirii Arnota din judeţul Vâlcea.
Cu prilejul hramului, au fost sărbătoriţi 75 de ani de la întemeierea locaşului de cult şi 50 de ani de când părintele arhimandrit Sofian Boghiu, Olga Greceanu și fraţii Moroşanu au pictat această biserică”, a precizat pr. paroh Ion Săsăreanu al Parohiei Bumbăcari din Capitală. Credincioşii prezenţi s-au închinat şi la odoarele de preţ ale Parohiei Bumbăcari, şi anume părticele din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul, al doilea ocrotitor al parohiei.
La final, cei prezenți au primit daruri și iconițe din partea slujitorilor bisericii.