Hram şi cerc pastoral la Parohia Păstrăveni
Duminică, 20 septembrie 2015, Parohia „Înălţarea Domnului“ - Păstrăveni, Protopopiatul Târgu Neamţ, şi-a sărbătorit hramul de toamnă. Cu acest prilej, sâmbătă seara s-a oficiat Vecernia unită cu Litia de un sobor de 17 preoţi. Comuniunea euharistică a avut un rol dublu: primul pentru a-şi cinsti hramul bisericii, iar al doilea pentru întâlnirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral „Sf. Pantelimon“ din Protopopiatul Târgu Neamţ.
După cuvântul de învăţătură din cadrul Vecerniei, părintele paroh Lucian Baciu a mulţumit tuturor celor care s-au rugat şi au participat la această bucurie duhovnicească a comunităţii pe care o păstoreşte. Preoţii slujitori şi credincioşii au ascultat apoi referatul „Viaţa şi sfaturile părintelui Paisie Olaru“, susţinut de părintele Grigore Andron de la parohia Urecheni. În încheiere, preşedintele cercului pastoral, pr. Cristi Marian, a discutat pe baza referatului susţinut, creionând chipul smerit al părintelui Paisie, dar şi bucuria de a-l fi cunoscut ca duhovnic şi sfătuitor, apoi s-au discutat probleme administrativ-pastorale din parohii. A doua zi, duminică, pr. paroh Lucian Baciu, împreună cu invitaţii, a săvârşit Sfânta Liturghie, după care s-a oferit o agapă pentru toţi cei prezenţi, pentru pomenirea şi amintirea ctitorilor bisericii. (Pr. Prof. Constantin Cristian Andron)