Hram şi la Belvedere
Tot astăzi, şi Biserica "Belvedere" de pe Strada Cărvunarilor, lângă Maternitatea Giuleşti din cartierul Regie, îşi sărbătoreşte ocrotitoarea. Aici, manifestările religioase au început de ieri cu slujba Vecerniei, a Litiei, Acatistul Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina şi procesiunea cu moaştele sfintei în jurul bisericii. Astăzi, de ziua hramului, se vor săvârşi Utrenia, Sfânta Liturghie şi slujba de pomenire pentru ctitorii bisericii, iar după-amiază, Vecernia şi Acatistul Sfintei Muceniţe Ecaterina şi Sfântul Maslu pentru cei care nu pot participa la Sfânta Liturghie. (I.B.)