Hram şi sfinţire de paraclis la Mănăstirea Suzana, Prahova

Data: 08 Decembrie 2010

Cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, la Mănăstirea Suzana, Prahova, a fost sărbătorit luni, 6 decembrie, hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, informează TRINITAS TV şi Agenţia de ştiri BASILICA. De asemenea, Preasfinţia Sa a săvârşit şi slujba de resfinţire a paraclisului mănăstirii prahovene, care are hramurile "Acoperământul Maicii Domnului" şi "Sfânta Muceniţă Filofteia" şi a binecuvântat şi inaugurat şi muzeul mănăstirii.

„Aşa cum suntem bucuroşi când se sfinţeşte o biserică construită din temelii, tot aşa trăim bucuria şi la resfinţirea unei biserici pentru că acolo este prezent Dumnezeu în chip plenar şi sfinţii Săi şi acolo se revarsă Harul Sfântului Duh când se sfinţeşte şi se unge cu Sfântul şi Marele Mir", a spus Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul.

La final, Preasfinţitul Episcop-vicar patriarhal, Ciprian Câmpineanul, a oferit maicii stareţe şi fostei stareţe diplome de vrednicie din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, iar restauratorului paraclisului, Ordinul "Crucea Sfântului Andrei" pentru mireni. Situată într-o zonă pitorească a Văii Teleajenului, Mănăstirea Suzana este una dintre cele mai frumoase aşezăminte monastice ale Arhiepiscopiei Bucureştilor.