Hramul Așezământului pentru copii orfani din Dorolea

Un articol de: Darius Echim - 25 Septembrie 2026

În ziua pomenirii Sfântului Cuvios Siluan Athonitul, joi, 24 septembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Așezământul social pentru copii orfani „Sfântul Siluan Athonitul” din Dorolea, județul Bistrița-Năsăud, care se află în stadiu de construcție.

Cu prilejul hramului, în biserica așezământului, IPS Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat că cei curați cu inima Îl vor vedea pe Dumnezeu, potrivit versetului scripturistic: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Pornind de la învățătura și îndemnul Sfântului Siluan Athonitul, ierarhul a oferit două exemple despre cum ne putem curăți sufletul și păstra harul Duhului Sfânt: să-i iubim pe vrăjmași ca pe prieteni și să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru necazuri, așa cum Îi mulțumim pentru bucurii. De asemenea, a vorbit despre viața Sfântului Siluan Athonitul, arătând că, după o pocăință profundă, acesta s-a învrednicit să-L vadă pe Dumnezeu.

Răspunsurile liturgice au fost date de obștea Mănăstirii Rebra-Parva. La chinonic, un grup de credincioase din Parohia Salva, județul Bistrița-Năsăud, a interpretat pricesne.

La finalul slujbei, părintele stareț Chiril Zăgrean i-a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor care ajută la construirea așezământului.

Ierarhul a oferit distincţii unor binefăcători care s-au implicat în ctitorirea așezământului social: Ioan Scurtu, Alexandru-Darius Simionca, Alexandru Țărmure, Andrei Călin Câmpan, Silviu Nicolae Cîrlejan, Liviu Silivan Șopterean, Claudiu Dumitru Borș și Leon Bîgiu. De asemenea, copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.