Hramul Aşezământului social „Sfântul Stelian” din Boţeşti
Joi, 26 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul, ocrotitorul copiilor, Așezământul social „Sfântul Stelian” Boțești, din cadrul Asociației „Filantropia Ortodoxă Huși” și-a sărbătorit ocrotitorul, precum și împlinirea a 2 ani de la inaugurare.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a fost prezent în mijlocul personalului și al beneficiarilor acestui centru, transmite Biroul de presă al eparhiei. Preasfinția Sa a oficiat o slujbă de mulțumire și a binecuvântat finalizarea lucrărilor de amenajare și dotare a bucătăriei și a spațiului interior cu mobilier nou adecvat nevoilor copiilor.
La eveniment au fost prezenți și părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă Huși”, părintele inspector eparhial Dragoș Trofin și reprezentanți ai autorităților locale și ai instituțiilor de învățământ din comună.