Hramul bisericii buzoiene închinate Sfinţilor Apostoli

Un articol de: Pr. Dragoș Mihai Olteanu - 01 Iulie 2016

Biserica Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Buzău și-a cinstit miercuri, 29 iunie, ocrotitorii. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de un sobor de preoți și diaconi, în prezența unui mare număr de credincioși. Potrivit tradiției, s-a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru ctitorii sfântului locaș, mutați la Domnul. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.

În cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul Sfintei Liturghii, ierarhul a vorbit despre viața și chemarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel de a fi următori ai Mântuitorului Iisus Hristos și mărturisitori ai Lui în lume. „Renunțând la toate ale lumii, s-au identificat cu Hristos și au semănat în sufletele oamenilor credința cea mântuitoare, pe care au apărat-o cu prețul vieții. Astăzi îi cinstim, în chip deosebit, pe corifeii Apostolilor, dar pentru că toți ucenicii Domnului sunt importanți, Biserica a rânduit ca a doua zi să fie dedicată întregului colegiu apostolic”, a spus Înaltpreasfinția Sa. Sfinții Apostoli Petru și Pavel rămân în conștiința dreptcredincioșilor creștini cele mai elocvente exemple de slujire misionară a Mântuitorului Hristos. „De aceea, se cuvine să cercetăm atât Sfânta Scriptură a Noului Testament, cât și cărțile în care se face vorbire despre ei, pentru a contura, cât mai corect, profilul spiritual al acestor doi mari Apostoli, cărora le datorăm identitatea noastră de creștini”, a mai spus chiriarhul Buzăului și Vrancei.

Locașul de cult al Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Buzău a fost ridicat între anii 2003 și 2009, prin strădania preotului paroh Dumitru Bălan, ajutat de enoriași și de alți creștini cucernici și generoși. Pictura bisericii a fost sfințită în data de 29 iunie 2014, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.