Hramul Bisericii Deliblata - Serbia
Comunitatea românească din localitatea Deliblata - Serbia a fost zilele trecute în sărbătoare, biserica închinată Preasfintei Treimi prăznuindu-şi hramul.
Biserica a fost neîncăpătoare pentru credincioşii care au venit din mai multe localităţi în dorinţa de a fi martori ai frumosului eveniment. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de preotul paroh Ioan Liviu Micu, alături de care s-au aflat şi preoţii Ioan Brânzei şi Alin Mureş din Timişoara, precum şi preotul Zoran Miloşevici din Serbia. Cu sprijinul şi binecuvântarea Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, la eveniment a participat şi corul Catedralei episcopale cu hramurile "Învierea Domnului" şi "Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul" din Caransebeş, care, la invitaţia preotului paroh din Deliblata, a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie. După terminarea Sfintei Liturghii, toţi cei prezenţi au plecat în procesiunea de cinstire a hramului bisericii. Organizatorii acestor manifestări au fost primăria comunei Deliblata, alături de Consiliul parohial, reprezentat de Mugurel Gava şi de către vicepreşedintele Ilia Gaşpar. (Ştefan Isac)