Hramul bisericii Institutului Clinic Fundeni
Bolnavii şi angajaţii de la Institutul Clinic Fundeni au adus cinstire azi Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cu ocazia hramului bisericii din curtea spitalului, punându-şi nădejdea în darul lor vindecător.
Credincioşii s-au adunat în număr mare pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în curtea Institutului Clinic Fundeni. Vremea mohorâtă şi nici măcar ploaia care s-a abătut în cele din urmă nu au putut împiedica bolnavii să vină să ceară ajutorul celor doi Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian, fie că sunt suferinzi din cauza bolilor trupeşti sau caută vindecarea sufletească. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, au fost hirotoniţi doi tineri slujitori ai Bisericii noastre, un preot pe seama parohiei Măgureni II, cu hramul "Sfântul Ioan Botezătorul" din protopopiatul Câmpina, judeţul Prahova şi un diacon, pe seama parohiei Bărbătescu Nou din protopopiatul III Capitală.