Hramul Bisericii Parohiei Pojorâta II
Biserica Parohiei Pojorâta II din judeţul Suceava şi-a cinstit sâmbătă ocrotitorul, pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul. Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Întâmpinat de un grup de copii îmbrăcaţi în costume naţionale, ierarhul a fost aşteptat cu pâine şi sare de către primarul localităţii, d-l Ioan Bogdan Codreanu, şi de soborul de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohial.
În cuvântul de învăţătură, IPS Părinte Pimen a subliniat necesitatea şi importanţa Tainei Mărturisirii: „Sfântul Ioan Botezătorul îi îndemna pe cei din vremea lui să se pocăiască căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor, adică Fiul lui Dumnezeu a venit în trup pentru mântuirea oamenilor. Noi suntem datori să-L întâmpinăm pe Mântuitorul, pregătindu-ne sufleteşte în primul rând prin mărturisirea păcatelor, prin pocăinţă. Spovedania adevărată este aceea în care ne mărturisim păcatele cu pocăinţă şi punem hotărârea să nu le mai facem, străduindu-ne clipă de clipă să luptăm cu patimile, mai întâi cu cele ale gândului, apoi ale vorbelor şi apoi ale faptelor“.
Biserică “Soborul Sfântului Ioan Botezătorul” este a doua biserică ortodoxă din localitatea Pojorâta. Pr. paroh icon. stavr. Dumitru Beşliu este fiu al satului şi slujeşte în localitatea natală din anul 1998. Situat chiar în inima satului, locaşul de cult a fost ridicat în anul 2001, numai din fondurile credincioşilor din Pojorâta. Sfinţirea a avut loc pe 7 ianuarie 2007. Biserica este o construcţie de zid, în stil moldovenesc, cu demisol. Este pictată în proporţie de 90%. Concomitent cu lucrările de pictură, parohia a început ridicarea clopotniţei şi a unui centru social filantropic, cu spaţii bine delimitate ca utilizare şi dotare.