Hramul Bisericii „Sfânta Ana“ din Galaţi

Data: 11 Septembrie 2010

Joi, 9 septembrie, la Parohia "Sfânta Ana" din Galaţi s-a sărbătorit hramul bisericii.

La sărbătoare a participat arhim. Daniil Oltean, vicar administrativ, ca delegat al Înalt Preasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, însoţit de preoţi şi diaconi slujitori, precum şi de numeroşi credincioşi. În cuvântul de învăţătură, arhim. Daniil Oltean a subliniat importanţa prăznuirii Sfinţilor Ioachim şi Ana, părinţii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, pentru întreaga creştinătate. "Prin aceşti sfinţi părinţi, Dumnezeu a adus mângâiere neamului omenesc, căci din ei avea să se nască "Eva cea nouă", mijlocitoarea bună între Dumnezeu şi om", a afirmat Preacuvioşia Sa. Delegatul Înalt Preasfinţiei Sale a apreciat activitatea de edificare a sfântului lăcaş desfăşurată de pr. Ion Jalbă împreună cu ceilalţi preoţi slujitori, precum şi cu membrii Consiliului şi Comitetului parohial. La finalul Sfintei Liturghii, toţi cei prezenţi au fost invitaţi la agapa frăţească, iar pentru familiile care se confruntă cu diferite probleme au fost pregătite pachete cu alimente.