Hramul Bisericii „Sfânta Vineri” din Pitești

Data: 15 Octombrie 2024

Parohia „Sfânta Vineri” din municipiul Pitești și-a sărbătorit luni, 14 octombrie, hramul, sărbă­toarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Foarte mulți credincioși au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltprea­sfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. În final a fost săvârșită slujba Parastasului pentru toți ctitorii și binefăcătorii bisericii. Chiriarhul eparhiei a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, amintind de cinstirea pe care poporul român o are față de Sfânta Cuvioasă Parascheva, se arată pe site-ul eparhiei, arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro. 

Credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie au primit fiecare în dar din partea parohiei o icoană cu chipul Sfintei Cuvioase Parascheva.